Actorul Jean Paler, probleme grave de sănătate! Ce șanse de revenire îi dau medicii

Publicat: 23 mart. 2020, 09:52 Autor: Maria Apostol Vedete

Actorul Jean Paler, probleme grave de sănătate! Comediantul a fost nevoit să treacă prin trei operații riscante, iar acum starea lui de sănătate a ajuns una precară. 

La 57 de ani, Jean Paler este transformat complet, iar fanii nici că-l mai recunosc. Îndrăgitul actor este chinuit de o boală delicată care a avut nevoie de mai multe intervenții chirurgicale.

Carismaticul actor se confruntă cu probleme grave cardiace. Vă reamintim că în primăvara anului trecut, el a ajuns la spital la nici două săptămâni după ce medicii i-au montat un defibrilator.

“Am mers să fac un set de analize, pentru că mă simțeam foarte slăbit. Nu mai eram în vână și cum sunt eu de felul meu. Nici să mănânc nu-mi mai venea. Cardiologul mi-a spus că sunt terminat. Doctorul mi-a spus că inima mea nu mai funcționează decât 30%. Mi-a zis că trebuie să mă trimită urgent să mă internez. (…) Eu pot muri oricând. Au venit salvările la mine, m-au scos cu pompieri din casă. Nimeni nu mi-a zis că sunt jale cu inima”, a explicat Jean Paler în timpul unor declarații oferite anul trecut.

Actorul Jean Paler, probleme grave de sănătate!

Problemele de sănătate ale lui Jean Paler au apărut în urmă cu mai bine de şase ani, când a suferit un infarct, dar de care a trecut cu bine.

În prezent, Jean Paler merge la spectacole extrem de rar și își petrece majoritatea timpului în casă, uitându-se la televizor. Este fericit atunci când este chemat la câte o emisiune și suferă că nu mai este omul de altă dată. De la a doua operație pe inimă, actorul s-a îngrășat, a albit și are cearcăne permanente, relatează playtech.ro.

Jean Paler s-a plâns în repetate rânduri că lipsa sectacolelor l-a adus la sapă de lemn și că nu se poate susține numai din pensie: “Iau 840 de lei. Ce poți face cu acești bani, când ai de plătit lumina și întreținerea, un pumn de medicamente, dar și mâncarea? Am auzit că va mai crește, va ajunge cam pe la 920 de lei, dar ce să mai cumpăr de diferență? Zilnic, încă un pic de parizer”, a spus Jean Paler.

Publicat: 23 mart. 2020, 09:52 Autor: Maria Apostol Vedete
Tags:
Pe aceeași temă
×